Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, în perioada 24 februarie - 12 aprilie 2026, Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, în perioada 24 februarie - 12 aprilie 2026, Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a
Asociația „Surâsul Albastru”, care sprijină de peste 12 ani copiii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist și familiile acestora, a inaugurat un nou centru de terapii integrate, marcând un moment
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Matrona de la Hurezi va avea loc la Mănăstirea Hurezi, județul Vâlcea, în cadrul unor evenimente liturgice ce sunt programate în perioada 4-5 mai 2026, informează Arhiepiscopia Râmnicului (arhiepiscopiaramnicului.ro). Astfel, luni, 4 mai, începând cu ora 17:00, va fi săvârșită slujba Privegherii în cinstea Sfintei Cuvioase Matrona de la Hurezi. Marți, 5 mai, începând cu ora 9:00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către un sobor de ierarhi din țară și din diaspora, la Altarul de vară al Mănăstirii Hurezi. După Rugăciunea Amvonului, se va da citire Tomosului sinodal de proclamare locală a canonizării Sfintei Cuvioase Matrona de la Hurezi, se va prezenta icoana canonică a Sfintei și se va intona troparul acesteia.
Duminică, 26 aprilie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în localitatea Ghidigeni, judeţul Galaţi, s‑a desfăşurat cea de‑a 11‑a ediţie a Campionatului
Începutul unui așezământ de ocrotire, sprijin și alinare pentru persoanele vârstnice și vulnerabile a fost binecuvântat miercuri, 22 aprilie 2026, în municipiul Câmpulung Moldovenesc, prin săvârșirea slujbei de sfințire a locului și a temeliei pentru proiectul „Centru de zi de asistență și recuperare, împrejmuire și utilități”.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) solicită, în raportul „Oamenii şi natura în siturile UNESCO: contribuţii globale şi locale”, o protecţie mai bună a siturilor
România mai are de accesat prin PNRR încă circa 10 miliarde de euro, bani pentru care, până în august, trebuie să finalizeze câteva zeci de jaloane, cele mai importante fiind Autostrada Moldovei și reformele pri
După ce Guvernul a introdus, la sfârşitul lunii februarie, obligaţia pentru operatorii licenţiaţi în desfășurarea de jocuri de noroc de a obţine şi avizul autorităților locale în raza cărora îşi
Parcul Natural Vânători-Neamţ a achiziţionat patru elani, în cadrul unui program de repopulare cu acest ierbivor, a declarat, pentru Agerpres, directorul parcului, Sebastian Cătănoiu. Aduși din Germania,
Confederaţia Sindicală Naţională Meridian a organizat, ieri, un miting naţional în Piaţa Victoriei, la care au participat membri de la toate marile federaţii sindicale, de la asociaţii profesionale, ale
„Alertă meteo de vreme severă! Trei zile de coșmar din cauza ciclonului! Se instalează ploile torențiale, viscolul și frigul.” Știri grozave se năpustesc asupra noastră, încercând să ne strice planurile:
Învățământul dual este integrat, începând cu anul școlar 2026–2027, în filiera liceală tehnologică și nu separat, așa cum era până acum. Forma de organizare duală oferă mai multe avantaje pentru
Calendarul de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026–2027 a fost stabilit, după cum informează Ministerul Educației și
În perioada 1 iulie – 31 august 2026 se va desfășura programul de internship al Guvernului, care poate fi accesat de către 200 de elevi și studenți. „Programul se va desfășura cu implicarea a 40 de
Academia de Studii Economice (ASE) din București a organizat, la începutul acestei săptămâni, evenimentul „Forumul Educației Financiare”, desfășurat sub Înaltul Patronaj al președintelui României.
În Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) va avea loc, în 8 mai, conferința „Descoperă spațiul Celibidache”, susținută de istoricul
Aula Academiei Române va găzdui, în 11 mai 2026, simpozionul omagial „Horia Colan - 100 de ani de la naștere”, în cadrul căruia acad. Marius Andruh, președintele Academiei Române, va rosti cuvântul de
În Aula Academiei Române se va desfășura, în 5 mai 2026, Simpozionul omagial Zoe Dumitrescu-Bușuleanga, eveniment care include și proiecția documentarului „Zoe Dumitrescu-Bușulenga, cununa devenirii”,
Sub temelia Bisericii „Buna Vestire” din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, într-o zonă în care istoricii presupun că ar fi fost şi curte domnească, a fost descoperită fundaţia unui lăcaș mai vechi
Bienala de Artă de la Veneția, ediţia a 61-a, cu tema „În tonuri minore”, se va deschide publicului larg în 9 mai. România este reprezentată de artiștii Anca Benera și Arnold Estefan, cu proiectul „Marea
Fiecare dintre noi poartă în celulele sale un „plan” al organismului, numit ADN. Acesta conține genele - mici secvențe de informație care influențează modul în care funcționează corpul nostru: de la
Bunica mea spunea așa: „Bolile există la toate cuvântătoarele și necuvântătoarele de când a lăsat Dumnezeu viața pe Pământ”. Şi tot ea adăuga că, „dacă nu ar exista boli, nu ar fi nici doctori care
Cancerul mamar este frecvent asociat cu genul feminin, însă și bărbații pot dezvolta această patologie. Deși rar (aproximativ 1% din totalul cazurilor de cancer mamar), afecțiunea apare la nivelul țesutului
Aprilie este o lună de tranziție, care ne trece din sezonul rece în sezonul zilelor însorite și calde. Și o face inclusiv din punct de vedere alimentar. Este luna frunzelor, nu doar a celor din copaci, ci și a cel
Pielea reprezintă cel mai întins organ al corpului uman și cel mai vizibil. Dincolo de rolul de protecție, pielea ne poate transmite semnale importante despre starea noastră de sănătate. De multe ori, înainte ca
În lumina sărbătorii Femeilor Mironosițe și a Soborului Sfintelor Femei Românce, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, evidențiază, în interviul de mai jos, curajul, cre
Printre mănăstirile reprezentative din salba de aşezăminte monahale ale Arhiepiscopiei Vâlcii se numără la loc de frunte Hurezi. Hurezi înseamnă tradiţie, cultură românească şi artă bisericească
De multe ori, pericolele din mediul online nu apar acolo unde ne așteptăm, ci în momentele în care suntem grăbiți sau obosiți. Elena Ancuța Zăvoianu, doctor în psihologie și științele educației, explică mo
Un cuvânt al Sfântului Vasile cel Mare spune că „Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu
Dezvoltarea accelerată a modelelor de inteligență artificială (AI) ne pune în fața unei dileme pentru care încă nu găsim răspuns: cum va arăta lumea de mâine? Dacă vom mai avea nevoie de profesori într-o școală a viitorului dominată de AI am încercat să aflăm de la Anca Velicu, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române, Laboratorul Sociologia comunicării şi a spaţiului public, specializată în sociologia media.
Suntem în perioada Penticostarului, când Biserica ne îngăduie să consumăm pește în zilele de miercuri și vineri, ca o binecuvântare după nevoința din post, încheiat recent. Dorind să găsim o sursă de
Unul dintre cele mai importante atribute divine este bunătatea, care exprimă relația lui Dumnezeu cu oamenii. Însușirea acestei trăsături se manifestă concret prin grija pe care trebuie să o acordăm celor săraci, văduvelor, orfanilor, copiilor și, în general, celor aflați în dificultate. Realitățile sociale din Parohia Tamași, comuna Corbeanca, Protopopiatul Ilfov Nord, din Arhiepiscopia Bucureștilor, au determinat înființarea în această enorie a unui centru de zi pentru copii și a unei filiale a Asociației „Diaconia”, care se îngrijește de copiii și bătrânii lipsiți de posibilități materiale.
Ştefana Frăţilă este olimpică la religie ortodoxă, iar în acest an este clasată pe locul al doilea în judeţul Sibiu. Pasionată de religie, ea este elevă la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu, în
Mănăstirea „Sfânta Ana“ din Orşova, judeţul MehedinţiMănăstirea Samurcăşeşti, judeţul IlfovMănăstirea Ghighiu, judeţul PrahovaMănăstirea Cetăţuia din IaşiMănăstirea Cernica, judeţul
Asistenţa socială nu este doar o profesie, ci şi o formă de slujire a aproapelui, în care se pune mult suflet, răbdare şi dăruire. După acest crez se ghidează şi echipa Aşezământului Social „Sf.
Ca toți să fie una Dacă dau timpul înapoi, Îmi amintesc că-n sat la noi, În anii grei, după război, Pe când eram păstor la oi, Deși erau multe nevoi, Toți consătenii erau una, Precum au fost
Primăvară frumoasă Stoluri după stoluri din aripi grele bătând, Păsările se-ntorc iarăși la noi acasă. Priveliști din alte țări în ochi aducând, Doamne Iisuse Hristoase, primăvară
Rãsfrângeri Te-am aşteptat, pânã la capãt, Nãdãjduind cã ai rãspunsuri La întrebãri și la neliniști, Ce nu îşi au pe lume leacul. Şi, deodatã, eşti cu mine: Mã iei acasã, de pe drumuri, O
simt cum Te apropii după sunetul ierbii care sărută urmele paşilor nevăzuţi după liniştea sălciilor neputincioase cerul ca o pâine se frânge de prea multă lumină în mijlocul
Încă o Noapte de Înviere Doamne! Ce frumos a fost la Înviere! Din turla bisericii curgea miere, Pe cerul de albastru velin, Pe frunzele înguste de măslin. Pescărușii dădeau alb ocol, Alunecau subțiri
Pentru un bolnav paralizat timp de 38 de ani, care a experimentat în mod repetat sentimentul dezarmant al neputinței de a fi primul care ajunge la apa vindecătoare de la scăldătoarea Vitezda, în momentul
Pentru toţi creştinii Domnul nostru Iisus Hristos este Mântuitorul neamului omenesc. Din învățătura Bisericii Ortodoxe, știm că Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu și Om. El este cea de-a doua
În contextul civilizației contemporane, dominată de proliferarea imaginilor și, mai nou, de abundența produselor vizuale generate cu AI, se poate cu ușurință observa simptomul unei crize: denaturarea
Dorobanți, sat din comuna Nicșeni, s-a ivit în Podișul Moldovei, pe colinele dulci dintre cursurile de apă ale Jijiei și Sitnei, abia la sfârșit de veac XIX, mai precis la 1870. Probabil că întemeietorii
În anii învăluiți de amintire, când vremea părea să curgă mai încet, iar sufletul era mai atent la șoaptele lui Dumnezeu, mă aflam pentru câteva zile în binecuvântatul ținut al Câmpulungului
Volumul Dipticele Sinaite este oferit în fiecare an Patriarhiei Române, cu titlu gratuit, de către Arhiepiscopul Sinaiului. Ediţia din 2026 a fost tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Simeon,
Frământări mari pe toată planeta, în toate cotloanele umanității, în toate comunitățile - mari sau mici. Subiectele actualității (importante sau marginale), declarațiile mai-marilor zilei (de orice
Două fenomene verbale de semn contrar străbat societatea. Primul e cel al oamenilor identificați, cu oarecare malițiozitate, drept nevorbiți. Sunt persoane care, fie că te cunosc, fie că nu, pândesc sau
În fiecare zi, cei care pășesc pragul bisericii și se adună în liniștea luminată a Utreniei primesc în sufletul lor o comoară de aducere aminte: sinaxarul, cunună de pomeniri sfinte, în care Biserica
Într-o zi de luminoasă aniversare pentru academicianul Dorina Elena N. Rusu, când gândurile se adună cu admirație în jurul unei vieți închinate cunoașterii și slujirii culturii, dincolo de cuvintele de
Duminica Mironosițelor nu este doar o pagină din calendar. Dincolo de imnurile cântate în biserică, din Evanghelia acestei zile răzbate o problemă care frământă umanitatea de milenii: Ce e până la urmă
Orice biserică, indiferent de dimensiuni, este un loc sfânt al comunității parohiale, consacrat vieții liturgice, prin care oamenii se împărtășesc concret de harul Duhului Sfânt. Viața duhovnicească
În peisajul editorial marcat de Anul Centenar al Patriarhiei Române (2025), an în care s-au împlinit și șapte decenii de la canonizarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, a văzut lumina tiparului o
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, al patrulea volum din Mineiul Sfinților Români. Această
Între darurile și binecuvântările pe care credincioșii le-au primit cu ocazia sfintelor sărbători pascale, unul se evidențiază asemenea unui memorial al bucuriei izvorâte din credință, cartea intitulată: „
Sinaxarele Bisericii nu sunt cronici prăfuite de trecerea anilor, ci candele aprinse, așezate pe marginea drumului nostru lăuntric pentru a ne lumina pașii. Din această galerie de lumini se desprinde, cu o
Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt” din Clichy s-a înfiinţat acum 46 de ani în Franța, în situaţia teribilă a comunismului din România. În 1980 lua fiinţă parohia ortodoxă română dependentă de
Paul Evdokimov, una dintre vocile cele mai bine conturate ale exilului rusesc din secolul XX, în lucrarea sa de maturitate, Vârstele vieții spirituale, reflectează asupra a ceea ce el numește „monahismul
Înviind a treia zi după Jertfa Sa pe Cruce pentru mântuirea noastră, Hristos transformă lemnul crucii din obiect de tortură în „lemn de viaţă”, pe care ni-l arată nouă, celor ce credem în El,
Pomenirea celor adormiți este una dintre cele mai vechi și mai profunde manifestări ale iubirii creștine, întemeiată pe credința că moartea nu rupe legătura dintre cei vii și cei plecați din viața
Nu numai pe Hristos L-a „testat”, ci și pe noi, de două mii de ani fără oprire. Pe Iisus Cel înviat L-a cercetat, din sinceritatea inimii, cu întrebarea și cu pipăitul: ce alt instrumentar mai
Dumnezeu nu ne vrea triști, abătuți, deprimați, nervoși, supărați. În Sfânta Scriptură, veselia e invocată de peste trei sute de ori, iar bucuria în peste 530 de rânduri. „Bucuraţi-vă şi vă
Zilele care urmează slăvitului praznic al Învierii Domnului sunt pline de lumină, în care bucuria pascală nu se stinge, ci lucrează tainic în suflete, adâncindu-se ca o pace venită din veșnicie. În aceste
Am putea să denumim dialogul dintre Episcopul Ignatie și Cristian Pătrășconiu ca fiind hristologie pe înțelesul tuturor. Așa cum a-l citi este cel mai frumos dar pe care am putea să ni-l facem în prag de
Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor era o
„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Eu sunt Pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar am spus vouă că M-ați și văzut și nu
În zilele acelea, Simon, văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt, le-a adus bani, zicând: Dați-mi și mie puterea aceasta, ca acela, pe care eu voi pune mâinile, să primească Duhul
Sfinţii 9 Mucenici din Cizic au suferit martiriul pentru Hristos la sfârșitul secolului al III-lea. Cizicul era o cetate din Asia Mică, de lângă strâmtoarea Bosfor, la hotarul cu localitatea Troa, după cum
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 197-198 „Între Muntele Scaunele și Poiana lui Eufrosin este o mică poiană cu arbori bătrâni și
Mănăstirea Hurezi din Arhiepiscopia Râmnicului este un loc cu un har special. Cu o vechime de mai bine de 300 de ani, ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Hurezi se pregătește
Sfinţenia este atributul prin excelenţă al lui Dumnezeu. El împrumută din ceea ce are şi fiinţelor pe care le-a creat, atunci când acestea încearcă să se ridice la chemarea lor, aceea de a fi asemenea Lui. Sfi
Învierea Mântuitorului constituie nu doar evenimentul central al Creștinismului, ci faptul cel mai anevoie de înțeles de mintea omenească, mai exact spus, cu neputință de cuprins pe deplin de nici o minte a v
Aproape în toate comunitățile parohiale urbane ori rurale există anumite persoane „fără de care nu se poate”. Se remarcă prin generozitate, atașament constant, fidelitate și disponibilitate în lucrarea lor
În fiecare an din timpul arhipăstoririi Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Sinod propune, în mod absolut inspirat, spre analiză, meditație și identificare a celor


