Revista presei
Buletin de București publică un sondaj, realizat la nivel naţional de Biroul de cercetări sociale, care arată că 78,4% din locuitorii Capitalei și din Ilfov au răspuns ,,Da” la întrebarea „Credeți că
Legătura strânsă, ca într-o simbioză, de această lume și de tot ce înseamnă lumesc face ca omul să se piardă în tăvălugul grijilor. Ce este timpul pentru omul lumesc și ce este timpul pentru omul
Dintotdeauna, atât în momente mai grele, cât şi în momente prielnice de înflorire, Biserica a avut prin grija lui Dumnezeu oameni aleşi care au ştiut să îndrume poporul binecredincios pe cărarea cea
Orice pelerin care merge la Mănăstirea Cernica este purtat pe cărările pline de sfinţenie ale marii lavre de dragul Sfântului Ierarh Calinic, pildă exemplară de trăire a vieții monahale, de împlinire a
Ne naștem, creștem și așteptăm nerăbdători să intrăm pe porţile școlii, ca să ajungem să simțim și noi că suntem „oameni mari”. Câte emoții aveam în clasa I! La fel ca toți copiii, eram un copăce
Într-un articol publicat în Ziarul Lumina, intitulat „Piciorul teologiei academice și țepușa limbii grecești”, atrăgeam atenția asupra insuficientei cunoașteri a limbii grecești din partea celor care fac
Postul cel Mare este un timp al regăsirii de sine. Angajamentele noastre față de lume, grijile, cohorta obligațiilor de zi cu zi cad în plan secund. Ne amintim că, mai presus de toate, suntem ființe plămădite
Sfântul Vasile cel Mare, Despre originea omului, Cuvântarea I, 2-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 295-296 „Au fost dedicate nenumărate lucrări și o mare sârguință pentru ceea
Troparul glasul al 3-lea: Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele
Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie) Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și
Ca înaintea înfricoșatului Tău Divan, Doamne, stând eu, osânditul, și mustrarea lucrurilor mele și hotărârea Ta cea dreaptă dată mie văzând, care mă leapădă pe mine, ticălosul, de la Sfântă fața Ta,